Sunt Ana, am 29 de ani, iar în urmă cu 3 ani și jumătate mi s-a schimbat total viața din cauza imprudenței unor oameni care nu își asumă nici până în ziua de astăzi vina.
La data de 15 martie 2022 mă aflam în zona de SPA a hotelului Kronwell din Brașov. Urmând să folosesc sauna, de la recepția zonei SPA mi s-a oferit o soluție lichidă aromată ce trebuia turnată pe pietrele încinse pentru a emana un miros plăcut, de eucalipt.
Recepționera mi-a oferit un pahar plin cu acea soluție și nu mi-a explicat cum trebuie folosită. Ulterior s-a stabilit că soluția avea concentrație 100%, deși diluarea era obligația personalului hotelului. Din cauza conținutului ridicat de etanol și ulei, în momentul în care am turnat acea soluție pe pietrele încinse s-a produs o explozie ce a aruncat întreaga cantitate de soluție aprinsă pe corpul meu. Substanța a întreținut arderea până am ajuns la primul duș, unde am reușit să sting flăcările.
Ulterior, la fața locului au ajuns personal SMURD, anchetatori criminaliști și poliția.
Au urmat două luni de spitalizare cu aproximativ 30 de intervenții chirurgicale și tratamente extrem de dureroase: curățarea rănilor pe viu cu lamă, schimbarea pansamentelor pe răni deschise, fizioterapie cât timp rănile erau încă deschise. Am avut arsuri pe 40% din suprafața corpului, precum și arsuri pe căile respiratorii, punându-mi viața în pericol. Mi-am pierdut vocea pentru aproape întreaga perioadă de spitalizare, ceea ce mi-a îngreunat comunicarea cu personalul medical și cererea de ajutor atunci când durerile erau insuportabile.
Două luni de spitalizare cu aproximativ 30 de intervenții chirurgicale
Două luni nu am putut să îmi folosesc mâinile nici măcar pentru a ține o carte sau telefonul, pentru a trece timpul mai ușor. Am stat doar în pat, incapabilă să mă întorc de pe o parte pe alta. Singurul contact cu exteriorul era o fereastră mică prin care vedeam puțin cerul. Mi-am petrecut Paștele în spital, fără să pot sta alături de cei dragi, care aveau voie să mă viziteze doar 15 minute și fără să pot avea apropiere fizică. Nu puteam merge singură la toaletă, iar personalul medical trebuia să mă spele, ceea ce mi-a creat un sentiment profund de umilință și neputință. Am văzut în ceață pe toată perioada spitalizării, respiram cu masca de oxigen, ceea ce îmi provoca anxietate. Eram spectator la chinurile altor pacienți și trăiam cu o frică constantă că mă pot infecta, că pot muri sau că îmi pot pierde brațul stâng.
În toată această perioadă am fost complet dependentă de familie și de personalul medical, incapabilă să îmi folosesc mâinile și să îmi îndeplinesc nevoile de bază. Am fost expusă privirilor a numeroși studenți în practică, fiind tratată ca un „exponat” într-o perioadă de suferință extremă.
În urma spitalizării am rămas cu cicatrici pe 40% din suprafața corpului, care îmi provoacă nu doar probleme estetice, ci și limitări locomotorii și de flexibilitate. Privirile oamenilor, reacțiile pline de judecată și comentariile răutăcioase m-au determinat să mă izolez. Nu mai socializez și trăiesc cu sentimentul constant că sunt judecată pentru felul în care arăt.
Tratamentele nu s-au oprit aici: de la externare am trecut prin 7 intervenții chirurgicale suplimentare și vor urma altele. Lunar fac ședințe de laser și infiltrații cu corticoesteroizi în cicatrici – extrem de dureroase și realizate fără anestezie. Aceste tratamente sunt costisitoare, iar recuperarea de după fiecare intervenție este anevoioasă. Rezultatele vizibile sunt mici, iar procedurile trebuie continuate pe o perioadă foarte lungă, ceea ce creează impresia unui drum fără sfârșit.
Oricât aș încerca, nu există tehnici care să rezolve complet problema; tratamentele se fac doar pentru a atenua efectele și pentru a stabiliza cicatricile, astfel încât să nu devină maligne. Nu pot lucra, nu mă pot întreține singură și depind permanent de ajutorul familiei. Nu mai pot desfășura nici măcar activitățile zilnice banale, iar viața mea nu mai seamănă deloc cu cea pe care o aveam înainte. Înainte de acest accident eram o persoană foarte activă, cu planuri de viitor, cu dorința de a întemeia o familie. Făceam sport zilnic, socializam, mergeam în drumeții, dansam, făceam yoga și gimnastică – lucruri care îmi sunt imposibil de realizat acum.
Cicatricile nu îmi permit să am flexibilitatea de dinainte
Pe lângă faptul că cicatricile nu îmi permit să am flexibilitatea de dinainte pentru a efectua activitățile de zi cu zi, mă lupt și cu impactul ignoranței și al reacțiilor urâte din partea celor din jur când îmi observă cicatricile (care sunt în special în zone sensibile pentru corpul unei femei). După accident, relația mea de șase ani s-a destrămat; partenerul meu de atunci m-a părăsit, nemaiputând suporta situația.
Acum stau și fac tratamente continuu, nu pot ieși afară ziua, când este soare, din cauza riscului major de dezvoltare a cancerului de piele și a hiperpigmentării cicatricilor, dar și pentru faptul că temperatura corporală nu mi se mai reglează corect. De asemenea, fiecare intervenție chirurgicală îmi pune în pericol viața din cauza numărului foarte mare de anestezii generale la care sunt supusă.
Rapoarte medico-legale, mărturii, documente, expertize, analize de laborator
În tot acest timp nu am avut parte de niciun pic de empatie din partea suspecților. Nu i-a interesat nici măcar dacă mai sunt în viață și nu au încercat niciodată să mă contacteze sau să discute cu mine. În schimb, mi-au transmis că este doar vina mea pentru ceea ce s-a întâmplat. Când am încercat să îi contactez pentru negocieri, am fost luată în râs, iar la poliție, când am mers să dau declarație, am fost umilită.
În ceea ce privește procesul penal, poliția s-a autosesizat în zilele imediat următoare accidentului. Probele sunt clare și covârșitoare: rapoarte medico-legale, mărturii, documente, expertize, analize de laborator – toate arată clar cine este vinovat pentru accident, care a dus la peste 180 de zile de îngrijiri medicale, cicatrici permanente pe 40% din corp și risc vital.
Ancheta a decurs activ în primii doi ani, sub vechiul primar al Brașovului.
Dosarul a rămas complet blocat.
Situația s-a schimbat radical după alegerile locale, odată cu revenirea actualului primar, despre care în spațiul public se spune că este proprietarul real al hotelului, deși figurează pe alt nume. De atunci dosarul a rămas complet blocat.
Procurorul de caz a lucrat până la acel moment, dar a refuzat să se mai pronunțe pe cererile depuse de avocatul meu (de extindere a urmăririi penale pentru alte fapte, de administrare a unor probe, de introducere în cauză a hotelului ca parte responsabilă civilmente, de schimbare a încadrării juridice, de urgentare a pronunțării asupra cererilor menționate și de urgentare a urmăririi penale). Nu finalizează ancheta și nu trimite dosarul în instanță.
În acest timp au existat încercări evidente de mușamalizare a cazului și de influențare a anchetei, iar presa locală nu a relatat absolut nimic despre accident, deși cazul este bine cunoscut în opinia publică.
Am folosit toate mijloacele pe care le-am cunoscut și le-am avut la dispoziție:
- Contestație privind durata procesului penal, în urma căreia procurorului i s-a dat termen de 6 luni pentru soluționare – termen complet ignorat;
- Cerere de audiență la procurorul ierarhic superior – întâmpinată cu indiferența;
- Cerere de preluare a dosarului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte – respinsă.
Această situație arată clar că dosarul este intenționat tergiversat pentru a ajunge la prescripție.
În martie 2027, faptele se prescriu. Mai este doar un an și jumătate pentru ca dosarul să fie trimis în instanță, să treacă de camera preliminară, să se judece și să existe timp pentru apel.
Viața mea este complet distrusă: trăiesc cu dureri zilnice, tratamente interminabile și realitatea că justiția tergiversează cazul meu. Niciunul dintre suspecți nu și-a cerut scuze sau nu a încercat să afle dacă mai sunt în viață; în schimb, am fost acuzată că accidentul a fost vina mea.
Fac acest apel public pentru că nu mai știu ce să fac. Am apelat la toate resursele cunoscute și posibile pentru a-mi susține cauza, m-am îndatorat pentru a plăti cheltuielile judiciare și tratamentele medicale. Cer sprijin pentru ca acest caz să nu fie îngropat și să primesc o judecată corectă. Îmi doresc doar ca cei vinovați să fie pedepsiți de lege, pentru a putea încerca să îmi reconstruiesc viața.